Cum ajungem să trăim sănătoși până la 100 de ani?

De ce ar trebui să mâncăm carbohidrați în fiecare zi? Și cum ne poate ajuta fastingul?

Profesorul Valter Longo a încercat să descopere secretul tinereții fără bătrânețe. Și se pare că, după ani de studii, a aflat-o. Cum facem să câștigăm zece ani în plus de viață? Ce trebuie să mâncăm pentru ca organismul nostru să fie sănătos? Cum luptăm cu bolile și cum alungăm celulele bolnave? Sunt întrebări la care cercetătorul italian a încercat să răspundă în toți acești ani.

Dar știința nu a fost prima sa dragoste. A început la zece ani să studieze chitara și apoi a visat să devină un rock star. A traversat oceanul pentru a studia muzica, însă acolo și-a descoperit adevărata vocație. Și așa, aproape dintr-o întâmplare, a ajuns să descopere rețeta longevității. Care este aceasta? O descoperim împreună.

Domnule profesor doctor Valter Longo, care sunt cei mai importanți factori ai îmbătrânirii?

V.L.: În primul rând vorbim despre nutriție. Toate studiile făcute în ultimii ani arată clar că acesta este factorul care înfluențează cel mai mult îmbătrânirea, de altfel o dietă foarte bogată în proteine nu face altceva decât să crească nivelul de hormoni și să acceleze procesul de îmbătrânire. Așa că dacă vrei să trăiești mai mult și mai bine, atunci ar trebui să ai o dietă cu mai puțină proteină. Pe de altă parte, vorbim despre partea genetică.

Dar care este diferența dintre vârsta biologică și cea cronologică?

V.L: Vârsta cronologică este cea arătată de ceas (zâmbește), ține de perioada de când suntem pe Pământ. Cea biologică arată vârsta corpului nostru. Cu alte cuvinte, am putea avea 50 de ani, dar biologic să avem 35. Și invers.

Studiile pe care le-ați făcut în ultimii ani vizează importanța fastingului. Însă multă lume vorbește despre riscurile pe care acest concept le arată. Cum ne poate ajuta fastingul? Și ce ne recomandați?

V.L.: În primul rând atunci când vorbim despre fasting există două tipuri – intermediar care presupune renunțarea la mâncare pentru un număr de ore, de exemplu 12 și fastingul periodic care înseamnă să renunți la mâncare pentru o perioadă mai lungă de timp.

Practic ne-am dorit prin studiile noastre să ne răspundem la întrebarea: Ce se întâmplă cu corpul nostru și cu vârsta lui biologică atunci când facem fasting o dată la câteva zile sau săptămâni? Iar rezultatele arată că acesta ne îmbunătățește sănătatea și, mai mult decât atât, ne lungește speranța de viață. Practic fastingul declanșează un proces în care celulele bolnave sunt distruse, incluzându-le pe cele canceroase sau pe cele autoimune și dă un restart întregului organism.

"Odată cu fastingul, celulele bolnave sunt înlăturate, înlocuite cu unele sănătoase și, astfel, organismul primește un restart."

- Valter Longo

Când ar trebui să începem un astfel de stil de viață?

V.L.: Studiile făcute în ultimii arată că putem începe în jurul vârstei de 20 de ani, continuând astfel până la 70. Însă, acum suntem în discuții în Italia și Los Angeles să facem analize și pe copii sau adolescenți, astfel încât să vedem dacă putem scădea și mai mult această vârstă.

Pe de altă parte, fastingul total nu este ușor, tocmai de aceea recomandarea noastră este să existe o dietă de cinci zile care să imite fastingul și pe care să o ținem de câteva ori pe an. Deci nu revoluționăm nimic, ci doar îmbunătățim viața celor care încearcă recomandările noastre.

Există foarte multe mituri în jurul acestui concept. Care sunt cele mai întâlnite idei de care v-ați lovit? Și care este recomandarea dvs, doctor Valter Longo, pentru cineva care se gândește să facă fasting?

V.L.: Exact ca în cazul mâncatului este important să ai grijă să faci alegerile potrivite. La fel ca în cazul în care alegem ce mâncăm, este important să alegem cât și cum ne înfometăm. De aceea, în prezent conceptul de fasting a fost înlocuit cu idei mai clare, precum fastingul intermitent de 12 ore sau dieta de cinci zile care imită fastingul. La fel precum mâncatul nesănătos și fastingul pe care ni-l alegem noi (de la când să îl ținem, la cum să facem asta), punându-ne diagnostice medicale și alegându-ne tratamente, sunt la fel de dăunătoare, făcând mai mult rău decât bine.

Ce recomandăm noi este ca pacienții să nu ia niciodată sănătatea în mâinile proprii și să testeze doar diete și programe validate științific. Așa că, răspunzându-ți la întrebare, nu recomandăm renunțarea la apă, din contră.

Pe de altă parte, așa cum spuneam mai devreme, este foarte important să mâncăm sănătos și să alegem diete care să ni se potrivească. De pildă, dacă avem un regim de viață, precum dieta pescariană, atunci un fasting intermitent de 12 ore este suficient. Însă, în cele mai multe dintre cazuri, oamenii nu au acest stil de viață, de aceea este necesar să țină, odată la câteva luni și o dietă care imită fastingul.

Vă invit să facem un experiment. Câți ani am putea câștiga dacă începem să respectăm toate recomandările dvs.?

V.L.: În primul rând o să câștige mulți ani mai sănătoși. Pe de altă parte, referitor la creșterea speranței de viață, nu am făcut până acum niciun studiu pe oameni. Dar dacă rezultatele obținute în studiile făcute pe șoricei se vor păstra proporțional, atunci ne putem aștepta la un câștig de aproximativ zece ani.

Însă, repet, pe lângă asta vom avea, cu siguranță, o viață mult mai sănătoasă. Asta nu înseamnă că recomandările noastre te vor proteja de orice pericol, însă este clar că o să crească nivelul de apărare în fața multor boli, în special cele cronice.

Și ultima întrebare în legătură cu fastingul, domnule doctor Valter Longo, în studiile pe care le-ați făcut până acum, există beneficii care se văd și la nivelul pielii?

V.L: Nu am studiat încă acest lucru, însă toată lumea care a încercat Fasting Mimicking Diet (dieta care imită postul) l a subliniat faptul că pielea arată mult mai bine după cinci zile.

Vorbind despre longevitate, domnule doctor Valter Longo, ați crescut într-un orășel din Calabria numit Molochio, faimos mai ales datorită numărului foarte mare de oameni de peste 100 de ani. Ce ne puteți spunem despre acest orășel, de ce este el atât de special?

V.L.: Părinții mei sunt de acolo, de altfel tocmai m-am întors de acasă (zâmbește). Este un orășel în munți, în sudul Italiei, cunoscut, așa cum ai spus și tu datorită numărului mare de centenari. Dar lucrul acesta nu este deloc surprinzător. Nutriția lor este foarte sănătoasă: au o dietă pescariană, mănâncă foarte multe legume și carne foarte puțin grasă cel mult odată sau de două ori pe săptămână.

În România atunci când vorbim despre Italia sau despre italieni ne gândim automat la o mâncare absolut gustoasă. Vă place să mâncați?

V.L.: Da, absolut (zâmbește). Am scris și trei cărți despre mâncare și despre cum să mănânci exact ce îți face plăcere. De altfel mâncărurile tradiționale din Molochio sunt unele dintre preferatele mele. De fiecare dată când mă duc acasă, mama mă întreabă dacă să îmi facă lasagna și eu îi spun că vreau mâncarea tradițională a locului – pasta e vaianeia care este ca un minestrone cu legume verzi. De asta spun din nou, cred că cele mai bune mâncăruri sunt exact cele care îți plac cel mai mult.

Am citit într-un interviu că mâncați în fiecare zi carbohidrați, este adevărat?

V.L.: Da, absolut. Și la fel o fac toți centenarii. De altfel, dieta noastră ar trebui să conțină cam 80% carbohidrați, acestea sunt cele mai bune calorii. De multe ori oamenii confundă carbohidrații cu excesul acestora. Ce înseamnă exces? Atunci când mănânci prea multă pâine sau prea multe paste. Atunci carbohidrații devin dăunători și ne îngrășăm.

Pe de altă parte, trăim într-o perioadă în care toată lumea caută cea mai simplă dietă – puțini carbohidrați sau mulți, important este să fie un proces simplu. Iar lucrurile nu stau deloc așa. Cert este, însă, că în ceea ce privește longevitatea, este mai bine să avem o dietă cu un procent mare de carbohidrați. Dar aceștia ar trebui să vină în primul rând din legume și apoi din câteva fructe.

"Problema nu este că mâncăm paste, ci că farfuria noastră este plină ochi. Lucrurile ar trebui să fie puțin diferite: puține paste și multe legume."

- Valter Longo

În fiecare țară rețetele sunt diferite, dar conceptul ar trebui să se păstreze. Farfuria noastră ar trebui să conțină multe legume, combinate cu carbohidrați de genul paste sau orez. În viitor, restaurantele trebuie să se schimbe pentru că farfuriile de acum nu sunt deloc sănătoase. Nu mai trăim în anii războaielor când mâncarea nu exista și nu aveam opțiuni. Nu este rău să mănânci paste, din contră. Însă trebuie să le combini cu multe legume.

Ce spuneți despre desert?

Mănânc în fiecare zi ciocolată neagră, 85% cacao. Și atât.

Nici măcar tiramisu sau înghețată …

Poate din când în când, dar nu mă dau în vânt după ele. Cred că atunci când îți găsești mâncărurile care îți plac, nu te mai gândești și nici nu le mai duci dorul. Acum dacă m-ai pune să aleg între ciocolată neagră și tiramisu, nu aș sta pe gânduri să o aleg pe prima. 

Vorbind despre mâncare dulce, ați traversat oceanul pentru a ajunge să învățați la University of North Texas. Cum v-ați adaptat mâncărurilor americane?

V.L.: Probabil ca toată lumea: m-am îngrășat. Am început să am colesterol ridicat și, de asemenea, lumea din jurul meu se confrunta cu probleme cardiovasculare. Asta până când am ajuns în Los Angeles, pentru doctoratul pe care l-am făcut la UCLA, studiind împreună cu Roy Walford, când mi-am schimbat dieta. Însă ce era în Statele Unite ale Americii se întâmplă acum în China și Europa.

De ce se întâmplă asta?

Fiecare țară are propria problemă. Dacă americanii mâncau foarte mult fast-food, italienii mănâncă multă pâine, paste și cartofi. La fel, românii au problemele lor. Atât timp cât dieta este bogată în zaharuri și în proteină, o să existe o problemă. Și o mare parte a situației a apărut odată cu ideea conform căreia carbohidrații sunt răi și proteinele sunt bune, nimic mai greșit.

Dar de ce ați ales să plecați în Statele Unite ale Americii?

Voiam să devin un rock star! Am plecat peste ocean pentru a studia muzica, voiam să devin chitarist într-o trupă de rock.

V-ați dorit o carieră muzicală?

Clar, asta a fost tot ce mi-am dorit până la un moment. De altfel, am și cântat într-o trupă de rock atunci când am stat în Los Angeles. Am avut și câteva turnee printre experimentele pe care le făceam în laboratoarele de la UCLA.

Cum se numea trupa?

DOT. Chiar semnasem și un contract cu Interscope Records. Dar a trebuit să renunț atunci când mi s-a spus că trebuie să aleg între muzică și știință. Și au avut dreptate, nu le puteam face pe amândouă bine. Așa că, visul meu de a deveni un rock star s-a dus. Însă mai continui să cânt și să înregistrez în studio atunci când am timp.

Există vreo legătură între muzică și biochimie?

Cred că există o legătură strânsă între muzică și știință. De altfel, cred că oricine își dorește o carieră în știință, ar trebui să înceapă cu muzica.

De ce?

Din postura de compozitor trebuie să îți depășești limitele. Să înveți tot ce au făcut ceilalți pentru a nu face ca ei. Să fii diferit. Iar această gândire este opusă celei pe care o are un om de știință, unde trebuie să urmezi un anumit drum, poate unul ghidat de cineva cu care lucrezi sau de la care înveți. De aceea spun că o gândire de artist este foarte bună – acest curaj de a fi diferit, de a vedea lucrurile altfel, poate să mute munții din loc (zâmbește).

Gândirea rebelă pe care trebuie să o aibă orice rock star …

(râde) exact … ca rock star atunci când înveți să imiți pe cineva, nu mai exiști, gata, cariera ta este terminată. Toți artiștii adevărați au fost altfel, au fost diferiți, au avut acel ceva special care să îi scoată din mulțime.